Tulburarea obsesiv-compulsivă
Când apare și cum se caracterizează?
Această tulburare apare de obicei în perioada copilăriei, între 7 și 12 ani, fiind mai des întâlnită la băieți. Această afecțiune este caracterizată de prezența gândurilor repetitive, nedorite și a comportamentelor sau gesturilor repetitive și deranjante. Printre cele mai des întâlnite manifestări se numără: spălatul pe mâini, preocupare intensă pentru a respecta reguli, ritualuri, organizare excesivă fără a avea un scop specific, număratul, nevoia reasigurărilor. Aceste manifestări sunt total nedorite, lipsite de sens, obositoare atât pentru copil cât și pentru familie.
În trecut, această afecțiune era rar întâlnită în cazul copiilor. S-a demonstrat însă, că majoritatea adulților cu tulburare obsesiv-compulsivă au manifestat simptomele din copilărie, însă acestea fie nu au fost recunoscute, fiind confundate cu ritualuri, superstiții, fie au fost ascunse, fiind cauzatoare de rușine în public, familie, etc.
Cauzele
Cauzele apariției acestei tulburări au fost intens studiate de-a lungul timpului și concluziile studiilor corelează factorii genetici și biologici cu cei psiho-sociali și de mediu.
S-a observat că în familiile în care există un părinte cu acest diagnostic șansele copilului de a prezenta simptomele acestei tulburări sunt de 10 ori mai ridicate față de populația generală.
Studiile arată și existența anumitor circuite neuronale care sunt modificate față de populația generală, discutându-se despre circuite “destabilizate” care funcționează în buclă, ceea ce ar explica repetarea gândurilor și comportamentelor. Chiar persoana care manifestă aceste simptome le poate descrie ca fiind lipsite de sens, dar incontrolabile.
Printre posibilele cauze ale apariției simptomatologiei de tip OCD, conform unor studii americane, se numără și antecedentele de infecție streptococică.
Și factorii de mediu pot contribui la apariția și întreținerea acestor simptome, fără însă a avea un rol cauzal.
Să descriem mai detaliat diferența dintre obsesii și compulsii!
Obsesiile sunt gânduri intruzive, nedorite, incontrolabile, repetitive. Acestea “invadează” mintea copilului și sunt persistente, par imposibil de controlat sau de ignorat. Deși în momentul în care discută despre ele, copilul poate afirma “știu că nu au sens”, în realitate le este greu să se decidă asupra absurdității lor. În încercarea de a controla sau a liniști aceste gânduri, apar manifestările comportamentale denumite compulsii.
Compulsiile sunt comportamentele repetitive, de asemenea nedorite, care se pot repeta până la epuizare. Exemplele des întâlnite sunt: spălatul mâinilor de un anumit număr de ori sau un anumit număr de minute, ordonatul obiectelor, verificarea repetată a diferitelor aspecte cum ar fi încuietoarea ușii la fiecare câteva minute, sau acte mentale (ex.: număratul, repetarea de cuvinte în gând) cu scopul de a reduce neliniștea și anxietatea intensă.
Afectarea calității vieții a persoanelor cu tulburare obsesiv-compulsivă
Obsesiile și compulsiile cauzează o afectare importantă a funcționării persoanei în orice mediu, fie el școlar, profesional sau familial. De exemplu, o persoană cu obsesii referitoare la murdărie va evita toaletele publice sau să dea mâna cu alte persoane; teama de a avea o boală gravă este frecventă iar comportamentul asociat este vizita la diverși medici în căutarea reasigurării.
Manifestările sunt acaparatoare și ocupă mult timp persoanei, de exemplu acestea pot petrece ore întregi spălându-se pe mâini, aranjând cărțile pe raft sau curățând de nenumărate ori suprafețele, toate aceste acțiuni fiind în detrimentul celor cu adevărat necesare. La final, persoana devine epuizată, iar cei din jur sunt la rândul lor afectați.
Ce poate fi făcut pentru a ajuta o persoană cu tulburare obsesiv-compulsivă?
În primul rând, persoana trebuie să fie evaluată de un medic psihiatru, psihiatru pediatru în cazul copiilor și adolescenților. Medicul este cel care va observa istoricul medical, felul în care au debutat simptomele și manifestările din prezent și va propune un anumit set de investigații biologice și evaluări psihologice, precum și tratamentul medicamentos în cazurile în care acesta este necesar.
Evaluarea psihologică, realizată de un psiholog clinician, este de cele mai multe ori necesară pentru a putea identifica corect simptomele și intensitatea acestora, precum și prezența sau absența simptomelor specifice altor tulburări.
Echipa alcătuită din medicul psihiatru și psihologul clinician este cea care realizează evaluarea completă și documentează atent fiecare caz.
Tratamentul tulburării obsesiv-compulsive
Tratamentul tulburării obsesiv-compulsive este de cele mai multe ori suma următoarelor: psihoeducație, psihoterapie și medicație.
Prin psihoeducație copilul și familia află despre cum pot reacționa în fața manifestărilor acestei tulburări, familiile află cum pot sprijini demersul terapeutic al copilului și cum să acționeze cu empatie.
Psihoterapia individuală este adresată pacientului, frecvent este recomandată terapia cognitiv-comportamentală. Relația terapeutică creată între pacient și psihoterapeut joacă un rol foarte important. Această relație bazată pe încredere îi va permite copilului să experimenteze în cadrul terapiei metode de a se expune situațiilor și de a răspunde în mod adecvat, reușind treptat să preia controlul gândurilor obsesive și al compulsiilor.
Medicația este recomandată de către medic, în funcție de severitatea manifestărilor și gradul de afectare funcțională. Aceasta poate fi de tip antidepresiv sau antipsihotic, în funcție de severitate. Tratamentul medicamentos se dozează treptat și se ține sub observație prin controale repetate. Durata tratamentului variază în funcție de caz.
Evoluția și prognosticul tulburării obsesiv-compulsive pot fi variabile, depinzând de toți factorii descriși anterior, de vârsta pacientului, de comorbidități și de contextul de mediu, familial, social. În general, se pare că pacienții copii prezintă șanse mai mari de evoluție favorabilă.
Pentru a afla mai multe despre tulburarea obsesiv-compulsivă și metodele de intervenție, puteți apela la medicii psihiatri și psihologii care activează în cadrul clinicii Mind Garden.
Programează o consultație la Clinica Mind Garden și începe drumul spre o viață mai echilibrată și mai fericită.
Articole similare:
Drepturile copilului
În rândurile ce urmează, dorim să împărtășim convingerile specialiștilor din clinica noastră în ceea ce privește drepturile copilului.
Respectarea drepturilor copilului începe cu un gest simplu: ascultarea. Vocea copiilor nu este doar auzită, ci ascultată cu adevărat.
Testul ADOS-2 – Observația Diagnostică pentru Autism (copii)
ADOS-2 (Autism Diagnostic Observation Schedule, Second Edition) este evaluarea clinică standardizată, bazată pe interacțiune directă și joc structurat, utilizată internațional pentru identificarea comportamentelor tipice din spectrul autist.
Lenea la Adulți – Despre “lenevia cronică” și alte povești pentru adulți
Când vorbim despre „lene” la adulți, de multe ori ne grăbim să o judecăm ca pe o lipsă de voință sau ambiție. Însă, la fel ca în copilărie, și în viața de adult, lipsa de chef, amânarea sau oboseala pot fi semne ale unor dificultăți mai profunde: epuizare, depresie, anxietate, perfecționism sau chiar nevoia de o pauză reală.
Lenea la copii – Ce ascunde de fapt ‘lenevia’ și când e cazul să cerem ajutor
Ați auzit vreodată replica “Copilul meu e deștept, dar e leneș”? Ce e cu lenea aceasta și ce caută pe capul nostru?
Cred că avantajul lenei este că, printr-un singur cuvânt, putem să etichetăm o varietate de situații.
Testul Denver II – Evaluare dezvoltare copii 0-6 ani
Testul Denver II (Denver Developmental Screening Test II) este un instrument standardizat de screening al dezvoltării copilului, utilizat la nivel internațional pentru a evalua progresul în principalele arii de dezvoltare: motorie, limbaj, socială și adaptativă.
Ai anxietate? Ce bine! Asta e o dovadă că nu ești psihopat
Rușinea, vinovăția, empatia, regretul sunt, la bază, aspecte care contribuie la supraviețuirea noastră și la adaptarea noastră la grupuri sociale, fără de care omul, ca specie, nu ar fi ajuns atât de departe. Să vedem deci, ce rol au unele dintre aceste emoții condamnate, pe nedrept zic eu, ca fiind negative.