Interviu cu Georgiana Ionescu - Despre Sănătatea Mintală
Într-o lume în care sănătatea mintală devine tot mai importantă, am stat de vorbă cu Georgiana, un specialist dedicat în psihologie clinică, pentru a înțelege mai bine provocările și soluțiile din acest domeniu.
Cu o pasiune profundă pentru oameni și pentru înțelegerea mecanismelor care ne ghidează gândirea și comportamentul, Georgiana ne împărtășește parcursul său profesional, perspectivele asupra stării de bine emoționale și sfaturi prețioase despre cum să ne îngrijim sănătatea psihică.
În acest interviu, discutăm despre miturile și realitățile psihologiei, despre importanța prevenției și despre echilibrul dintre responsabilitățile zilnice și grija față de sine. Descoperă o conversație autentică și inspirațională despre ce înseamnă să fii bine cu tine însuți și cu cei din jur!

1. Care este specialitatea din aria sănătății psihologice în care profesați și cum ați ales-o?
Am fost mereu atrasă de oameni de toate vârstele (deși poate nu pare, avem extrem de multe lucruri de învățat, inclusiv de la cei mici) și de discuții “cu sens”, iar maniera în care gândim și acționăm mi s-a părut mereu un domeniu fascinant, aveam des întrebări cu privire la acest aspect așa că la Master am ales Psihologia Clinică.
În ceea ce privește domeniul actual de activitate, nu cred că l-am ales eu; aș zice că m-a ales el pe mine. Când a venit momentul să decid ce să studiez, ca orice copil conștiincios, mi-am întrebat mama (și îi mulțumesc pe această cale), iar răspunsul ei a fost: „Alege ce îți place!”. Atunci am fost ușor dezamăgită, dar acum sunt recunoscătoare. „N-am știut” să aleg, așa că m-am înscris la două facultăți: Psihologie și Administrarea Afacerilor. Această dilemă persistă și acum.
Îmi plac la fel de mult ambele domenii și am perioade din viață în care le aprofundez simultan sau separat.
2. De când ați știut că doriți să aveți această profesie?
Am fost atrasă de mică să ascult poveștile adulților. Îmi amintesc că le ascultam îngrijorările vecinelor ieșite la pensie (pe vremea aceea, subiectul discutat era aderarea la NATO – am menționat asta ca să îmi reîmprospătez memoria cu privire la vârsta pe care o aveam). Acum realizez pentru prima dată că aveam 12 ani, nu știam ce înseamnă NATO, însă știu foarte clar că le consiliam și că eram conștientă de faptul că dânsele, fiind foarte în vârstă, nu vor fi afectate (conștientizam fenomenul morții), însă îmi alegeam cuvintele cu grijă și le asiguram despre faptul că, indiferent de consecințe, generația noastră o să se descurce și… am avut dreptate, ne-am descurcat!
3. Care este cea mai mare nevoie în ceea ce privește educația populației referitor la sănătatea mintală?
Este un proiect personal la care lucrez de mult timp: diferențierea specializărilor în domeniul psihologiei. Există încă multă confuzie între psihologi și psihiatri. Am lucrat mult pentru a aduce claritate și pentru a încuraja oamenii să caute specialistul potrivit pentru nevoile lor.
4. Considerați că pentru evaluarea stării de sănătate psihică este necesar să existe semne îngrijorătoare?
Ideal ar fi să prevenim problemele de natură psihică la fel cum prevenim cele de natură fizică, însă, din păcate, există în continuare situații în care sunt ignorate chiar dacă există semne și simptome destul de serioase. Indiferent de context, fiecare dintre noi avem nevoie, cel puțin o dată în viață de sprijin iar aici nu mă refer neaparat la cel de specialitate ci și la situațiile în care nu avem capacitatea.
5. Cum ați descrie sănătatea mintală a femeii în România anului 2025? Ce ar trebui îmbunătățit?
Grija de sine! Am fost învățate să avem grijă de ceilalți, dar uităm să avem grijă și de noi. Femeile sunt mame, soții, angajate, lideri, dar trebuie să învețe să-și ofere timp și pentru ele însele.
6. Cum vă descrieți în viața de zi cu zi?
Sunt o persoană calmă, optimistă și rezilientă. Cred că fiecare problemă are cel puțin două soluții. Sunt încurajată și inspirată de oamenii din jurul meu și sunt recunoscătoare pentru tot ce învăț zilnic de la ei.
7. Ce obiceiuri zilnice vă ajută să vă mențineți starea de bine?
Ascult muzică românească, citesc, beau cafea și petrec timp în natură. Când nu am timp de toate acestea, admir și îngrijesc plantele noastre.
8. În încheiere, ce recomandări aveți pentru cititorii noștri?
Bucurați-vă de primăvară, de pace și de cei dragi! Petreceți timp de calitate cu ei și nu uitați: „Azi nu va mai fi niciodată!”
Programează o consultație la Clinica Mind Garden și începe drumul spre o viață mai echilibrată și mai fericită.