Interviu cu Cristina Petre, Psihoterapeut și Psiholog Clinician Mind Garden
În prag de primăvară, când Ziua Mamei și Ziua Internațională a Femeii ne îndeamnă la reflecție, vă invităm să descoperiți un interviu captivant cu doamna Cristina Petre, psihoterapeut și psiholog clinician la Clinica Mind Garden. Specialista ne oferă o perspectivă valoroasă asupra sănătății psiho-emoționale, abordând teme esențiale pentru starea noastră de bine.
În acest interviu, doamna Petre explorează complexitatea sănătății mintale a femeilor în contextul românesc actual, oferind răspunsuri la întrebări cruciale: Cum ne dăm seama că avem nevoie de ajutor specializat? Cum ne putem menține echilibrul emoțional într-o lume în continuă schimbare? Și, mai ales, cum putem cultiva curajul de a fi noi înșine? Veți descoperi sfaturi practice și încurajări, menite să vă inspire să acordați prioritate sănătății voastre psiho-emoționale și să vă celebrați unicitatea.
1. Care este specialitatea din aria sănătății psiho-emoționale în care profesați și cum ați ales-o?
Sunt psiholog clinician autonom și psihoterapeut experiențial autonom. Aș putea spune că am ales aceste specialități mai degrabă ca urmare a unui proces firesc. Odată ce am stabilit cu mine însămi că psihologia rămâne în planul de viitor, fiecare „răspântie” a profesiei a fost aleasă simplu, intuitiv, aș putea spune. De la bun început am fost atrasă de ramura psihoterapiei pentru că îmi plăcea să ascult poveștile oamenilor și să le înțelegem împreună. Partea de clinică am ales-o pentru că mi se părea esențial să am niște competențe în evaluare, iar formarea în psihoterapia experiențială am făcut-o odată ce am luat contact cu persoane care deja o practicau și care m-au introdus și pe mine în această lume a lor.
2. De când ați știut că doriți să aveți această profesie?
Totul a început undeva în clasa a 8-a, când cineva mi-a spus că m-ar vedea psiholog. Eu, care până atunci îmi doream să devin profesor, am zi „hm, interesant” și uite așa, la finalul liceului am făcut un „pact” cu psihologia: îi dădeam un an din viața mea „să mă cucerească” sau altfel mă întorceam la ideea de a deveni profesor de limba română. Probabil ghiciți ce s-a întâmplat mai departe.
3. Care este cea mai mare nevoie în ceea ce privește educația populației referitor la sănătatea mintală?
Cred că una dintre nevoi este ca oamenii să știe cum „arată” această sănătatea mintală pentru a putea identifica indicatorii că lucrurile nu merg așa cum ar trebui. Asta mă duce cu gândul la „mitul peșterii”. Dacă toată viața am trăit într-o peșteră, nu pot ști că dincolo de peșteră există un soare cald, flori și copaci. Și atunci, cum aș putea căuta un „mai bine” dacă nu știu că se poate trăi și altfel?
4. Considerați că pentru evaluarea stării de sănătate psihică este necesar să existe semne îngrijorătoare?
Urmând principiile psihoterapiei, aș întreba „Cum definiți îngrijorător?”. Pentru unii clienți semnele îngrijorătoare ar fi că în ultimul timp au avut o stare proastă, în timp ce alții vin pentru că au avut gânduri intruzive. Să spunem „nu, nu trebuie să vă îngrijoreze nimic ca să vă gândiți să vă evaluați starea de sănătate” riscăm să ne îndreptăm către psihologizarea vieții și către interpretarea a orice în defavoarea trăirii. Să spunem „da, solicitați o evaluare a stării mintale doar dacă există semne îngrijorătoare” ne duce la cealaltă extremă în care ajungem la un specialist doar când deja suntem pe marginea prăpastiei. Așa că aș răspunde să urmăm calea de mijloc. Personal, aș recomanda evaluarea stării de sănătate odată ce calitatea vieții nu este cea pe care v-ați dorit-o sau dacă această calitate a scăzut în ultima perioadă. Ca repere pentru sănătatea mintală aș oferi: să fiți mulțumiți cu viața pe care o aveți și cu propria persoană, să fiți capabili de a lua și de a vă asuma propriile decizii, să aveți relații satisfăcătoare cu ceilalți, să simțiți ca puteți să gestionați diferite situații, inclusiv propriile emoții.
5. Cum ați descrie sănătatea mintală a femeii în România anului 2025? Ce ar trebui îmbunătățit?
Aici este puțin dificil de răspuns pentru că intervine factorul individual. Dacă aș spune că femeia anului 2025 se confruntă cu anxietate și cu tendința de a se supraîncărca cu sarcini, sunt sigură că veți putea găsi n contraexemple. În plus, cine spune că nu se aplică și bărbaților? Păstrând totuși nota de generalitate, aș răspunde că probabil una din provocări este adaptarea la contextul social care se schimbă foarte rapid. Reperele noastre se modifică în ritm alert, mult mai rapid ca în trecut, când un reper era valabil pentru câteva generații. Gândiți-vă doar la cât se discută despre parentingul blând, identificarea cu genul opus, bullying-ul, schimbarea rolurilor de gen etc. Toate aceste pot da o senzație de instabilitate, de confuzie, de anxietate, dar și de furie, agresivitate și, de ce nu, pot conduce chiar și la superficialitate (de exemplu, „războiul brandurilor”). Putem adăuga și lipsa de conectare profundă cu ceilalți, inclusiv cu proprii copii.
6. Cum vă descrieți în viața de zi cu zi?
M-aș descrie ca o persoană visătoare (și la propriu și la figurat), cu simțul umorului (cel puțin asta îmi spun eu mie, rămâne să îmi confirme sau să îmi infirme cei care mă cunosc), înclinată mai mult spre partea artistică. Și să nu uităm: vorbăreață cu cei apropiați.
7. Ce obiceiuri zilnice vă ajută să vă mențineți starea de bine?
Pictatul, scrisul, vorbitul cu prietenii.
8. În încheiere, ce recomandări aveți pentru cititorii noștri?
Aveți curajul să fiți voi! Cum spunea un citat pe care l-am primit de la cineva drag odată sub formă de tablou: „Being you is your superpower” („Să fii tu este superputerea ta”).
