fbpx

Ce este Terapia Adleriană?

simple-1

Cu toții ne-am confruntat în anumite momente ale vieții noastre cu griji legate de abilitățile noastre. Poate că ne-am comparat rezultatele obținute la un test cu cele ale celorlați colegi de clasă, ne-am întrebat de ce nu performăm la fel de bine ca și colegii noștri de muncă sau poate ne-am simțit inadecvați pentru că nu suntem la fel de bine situați în viață ca și prietenii noștri.

Deși supărătoare, pentru marea majoritate dintre noi, aceste sentimente de insuficiență și nesiguranță sunt normale și apar situațional sau ocazional. Când se ivesc, putem să trece peste ele, nelănsându-le să ne afecteze prea mult pentru că ne amintim că avem alte puncte forte sau folosim aceste sentimente ca și motivație pentru a rezolva problema care stă cu adevărat la baza acestora.

Chiar și în cazul unor evenimente majore care pot să dea naștere sentimentelor de nesiguranță și neîncredere în sine - precum pierderea locului de muncă sau despărțirea de un partener – cei mai mulți dintre noi suntem capabili să ne simțim din nou în siguranță, angajați și productivi apelând la suportul prietenilor sau al familiei.

Cu toate acestea, pe unii dintre noi, aceste sentimente de insuficiență și neadecvare pot să ne consume atât de tare, devenind atotcuprinzătoare, încât rămânem ‘blocați’ cu o stimă de sine scăzută care duce la autodepreciere. Când aceste sentimente de inferioritate ajung să pună stăpânire pe viața ta astfel încât ai dificultăți în a-ți atinge obiectivele, atunci e posibil să suferi de un complex de inferioritate. Ghidul nostru de mai jos este menit să te ajute să identifici dacă suferi de acest complex și iți propune psihoterapia adleriană ca soluție

 

Ce este complexul de inferioritate și cum poate fi identificat?

Complexul de inferioritate este caracterizat de sentimente de inadecvare și nesiguranță care pot rezulta din deficiență fizică sau psihologică - reală sau imaginară. Acesta poate avea ca rezultat o expresie comportamentală variind de la retragerea în sine până la supracompensarea prin competiție excesivă și agresiune [1][2].

Semnele care pot indica un complex de inferioritate sunt:

  • Nesiguranță și stimă scăzută de sine
  • Incapacitate de atingere a țelurilor
  • Tendință de supra-analizare a complimentelor și a criticilor
  • Căutarea neîncetată a validării externe
  • Dorința de a renunța ușor
  • Dorința de retragere din circumstanțe sociale
  • Sentimente de anxietate și/ sau depresie
  • Încercarea de a-i face pe alții să se simtă nesiguri pentru a compensa pentru propriile sentimente de inadecvare
  • Refuzul de a participa în competiții datorită fricii de a fi comparat cu alții [3][4]

 

Ce este psihoterapia adleriană?

Psihoterapia adleriană poate fi de real folos atunci când te confrunți cu un complex de inferioritate și iți dorești să înțelegi ce stă la baza acestuia și cum anume să-l depășești. Această metodă terapeutică este bazată pe teoriile lui Alfred Adler, un psihiatru austriac care a fost un pionier în domeniul teoriei holistice a personalității, psihoterapiei și psihopatologiei [5]. Denumită și psihologie individuală, teoria lui Adler susține că personalitatea unui individ este influențată atât de factorii externi cât și de factorii interni cu care se confruntă individul pe parcursul vieții sale și că organismul acționează ca un tot unitar și niciodată doar prin una din părțile sale [5] [6].

De asemenea, această teorie evidențiază importanța apartenenței individului la o comunitate și pune accentul pe interesul social. Adler spune că o persoană care are un simț puternic de apartenență va fi întotdeauna mai cooperantă și mai receptivă și va forma relații sănătoase și iubitoare cu ceilalți [5][6]. În contrast, sentimentele de inferioritate pot da naștere unui comportament nevrotic dar care, în contextul potrivit, poate fi folosit ca motivație pentru succes.

Așadar, psihoterapia adleriană este axată pe dezvoltarea personalității individuale în contextul comunității din care face parte individul, a societății în general și a interconexiunii dintre toți oamenii [7]. Atunci când alocăm timp pentru a înțelege de unde vin credințele noastre și modul în care acestea ne influențează tiparele comportamentale, acordând atenție modurilor în care căutăm validarea și acceptarea, putem face pași către vindecare și creștere personală [6]. În principal, o atenție sporită se acordă experienței copilăriei trăită de către individ și modului în care aceste experiențe au dus la formarea sistemului de valori și al tiparelor comportamentale [5]. 

 

Cele 4 etape ale phisoterapiei adleriene:

În terapie, teoriile lui Adler oferă pacienților contextul prin care aceștia pot să-și înțeleagă comportamentul și le oferă uneltele cu care pot să-și îmbunătățească părerea despre ei înșiși și să-și schimbe percepția despre copilăria lor [5].

Acest proces are patru etape:

  1. Stabilirea relației terapeutice - implică dezvoltarea unei relații terapeutice de încredere între pacient și psihoterapeut. Psihoterapeutul adoptă un rol activ în care colaborează cu pacientul și îl ghidează către găsirea de soluții pentru schimbarea gândirii și comportamentului [5] [8].
  2. Evaluarea pacientului - implică o cunoaștere mai aprofundată a vieții pacientului: explorarea amintirilor timpurii, discuții despre dinamica familiei și analizarea modului în care individul percepe aceste evenimente, discuții despre stilul de viață al pacientului și țelurile sale [8]. Pe baza acestor informații, psihoterapeutul va încerca să identifice anumite teme recurente din viața pacientului.
  3. Autocunoașterea și ‘iluminarea’ (en. “insight’) - este stadiul în care individul este ajutat să înțeleagă mai bine situația sa și modul în care aceasta îi afectează comportamentul. În acest pas, în urma discuțiilor cu terapeutul, este important ca pacientul să obțină o perspectivă proprie asupra convingerilor și comportamentelor sale și să dezvolte noi modalități de a se gândi la propria situație [5] [8].
  4. Reorientarea și reeducarea - este ulima etapă a terapiei adleriene. Pe baza noilor perspective obținute la pasul anterior, psihoterapeutul îl ajută pe pacient să dezvolte noi obiceiuri, comportamente și competențe care să-l ajute pe acesta să crească [8].

 

Care sunt beneficiile psihoterapiei adleriene?

Dacă vă regăsiți în descrierea de mai sus și doriți să căutați ajutorul unui specialist atunci vă recomandăm să luați în considerare o întâlnire cu unul dintre terapeuții noștri specializați în psihoterapia adleriană. Urmând cursul acestui tip de psihoterapie puteți să vă recâștigați încrederea de sine și să învățați cum să luați decizii mai bune fără frica de eșec.

De asemenea, prin eliberarea de gândurile negative deținute de-a lungul timpului, veți deveni mai încrezător, mai autonom și mai emancipat social. Aceste reușite vă vor îmbunătăți calitatea vieții, ajutându-vă să formați relații sănătoase și să vă atingeți obiectivele.

 

Referințe: 

1.     APA Dictionary of Psychology. (n.d.). Retrieved August 5, 2022, from https://dictionary.apa.org/inferiority-complex

2.     Inferiority complex definition and meaning | Collins English Dictionary. (n.d.). Retrieved August 5, 2022, from https://www.collinsdictionary.com/dictionary/english/inferiority-complex

3.     Inferiority Complex: Signs, Symptoms & Treatment — Talkspace. (n.d.). Retrieved August 5, 2022, from https://www.talkspace.com/blog/inferiority-complex-what-is/

4.     What Is an Inferiority Complex? (n.d.). Retrieved August 5, 2022, from https://www.verywellmind.com/understanding-the-inferiority-complex-5186892

5.     Adlerian Psychology, Psychotherapy, and Techniques. (n.d.). Retrieved August 5, 2022, from https://www.goodtherapy.org/learn-about-therapy/types/adlerian-psychology

6.     Adlerian Theory: Understanding The Individual | BetterHelp. (n.d.). Retrieved August 5, 2022, from https://www.betterhelp.com/advice/psychologists/adlerian-theory-understanding-the-individual/

7.     Adlerian Therapy | Psychology Today. (n.d.). Retrieved August 5, 2022, from https://www.psychologytoday.com/us/therapy-types/adlerian-therapy

8.     Adlerian Theory: Definition, Techniques, and Efficacy. (n.d.). Retrieved August 5, 2022, from https://www.verywellmind.com/alderian-theory-definition-techniques-and-efficacy-5213796

Articole similare