fbpx

Cu Copilul la Psiholog.

Cum decurge prima ședință de Terapie? 

Interviu între Georgiana Ene, Psiholog clinician în cadrul clinicii Mind Garden și Teodora Rusu, Psiholog clinician și psihoterapeut cu formare în psihoterapie experiențială.


Cum este recomandat să îi pregătească părinții pe copii atunci când au prima vizită la psiholog? Ce ar trebui sa le spună copiilor?

Cel mai important ar fi ca la început să aleagă un moment potrivit, să fie un moment în care familia să fie într-o stare de calmitate, să fie relaxați, să nu fie un moment agitat. Nu am avea ca adolescentul sau copilul care vine la evaluare să o perceapă ca pe o pedeapsă, astfel că e important să alegem momentul potrivit. 

Apoi, important ar fi ca părinții să fie cât mai sinceri și să le explice copiilor ce au observat la ei. Spre exemplu, în cazul unui copil cu anxietate, părinții ar putea să îi spună “Uite am observat că în ultimul timp pari mai îngrijorat/ă iar lucrul acesta pare că te deranjează, iar pe noi ca și părinți ne îngrijorează acest lucru, așa că ne-am gândit să mergem la cineva care ar putea să vorbească cu tine despre temerile și fricile tale.

Ar mai fi de precizat că un alt lucru important ar fi să îi explice copilului ce face până la urmă un terapeut. Sigur copiii vor veni mult mai încântați dacă înțeleg că aici nu facem injecții, că totul se desfășoară prin joacă, desenăm, povestim, ne jucăm…Și desigur, copiii au nevoie ca la început să fie asigurați că și părinții vor sta alături de ei. 

Apoi ce poate să mai fie de ajutor este și o mică descriere a terapeutului la care merg, astfel încât atunci când ajunge copilul să se există un minim de relație.

 

Cum decurge prima ședință de evaluare psihologică a copilului?

În prima ședință urmărim să creăm o relație securizantă cu copilul, adică ne dorim încă din momentul în care intră în cabinet copilul să se simtă acceptat și înțeles, să fie un spațiu de siguranță în care să poată să exprime lucrurile care l-au adus în cabinet. 

La început va fi mai degrabă un proces de cunoaștere, să facem cunoștință… invităm copilul să exploreze cabinetul, îi explicăm cu ce ne ocupăm, mai ales în cazul copiilor mici. 

Apoi, o altă parte importantă este să vedem care este motivația, ce anume îi aduce pe ei ca și familie împreună cu copilul la cabinet. După ce înțelegem care sunt motivele pentru care se prezintă la noi, un factor foarte important este contextul, astfel că prima ședință, pe lângă partea asta de cunoaștere, va îngloba și partea de anamneză…Adică, să înțelegem când a apărut simptomatologia cu care ei se prezintă și în ce context. Este extrem de important să înțelegem contextul în care a apărut și care sunt lucrurile care pot să susțină din mediu această evoluție a simptomatologiei.

Spre exemplu, în cazul epidemiei COVID a fost foarte important să înțelegem dacă acești copii care au venit la vârsta de 2-3 ani au fost expuși la socializare în perioada pandemiei. Noi venim și măsurăm abilitățile lor sociale, însă în anumite cazuri au fost privați de socializare și atunci, cum am putea să ne așteptăm ca ei să dezvolte abilități sociale?

La fel și în cazul anxietății spre exemplu, vorbim despre izolarea adolescenților iar important de văzut e în ce fel au perceput contextul acesta al pandemiei? Cum s-a răspuns la ei în familie de teama aceasta de infectare?... în același fel în care spre exemplu în tulburările de comportament este foarte important să înțelegem contextul: Cine pune regulile în familie?, Care sunt limitele și granițele copilului?... Sunt ele prea aproape de copil și atunci felul în care el reacționează este o încercare de a prelua acest spațiu, care este specific fiecărei vârste în funcție de dorința de autonomie…sau mergem la Polul opus și vedem că de fapt nu există reguli și atunci copilul vine și încalcă, în încercarea de a testa și a vedea de unde este limita. 

Deci, prima ședință este să ne cunoaștem, să înțelegem care e simptomatologia, să înțelegem și contextul și cauza.


Recomanzi ca la prima ședință să participe întreaga familie?

Cu siguranță DA! Este foarte important ca la prima ședință să participe toți membrii familiei, chiar se poate ca uneori în procesul de evaluare să mai invităm și o bunică sau un bunic… o persoană care interacționează mai des cu cel mic sau cu adolescentul. 

De ce? Pentru că părintele este până la urmă expertul în materie de copilul său, el înțelege cel mai bine și are un simț de observație foarte bun. Atunci când aducem ambii părinți în procesul de evaluare o să observăm o perspectivă mult mai globală a familiei... practic, surprindem ambele feluri în care părinții și adulții din viața copilului se raportează la copil. 

Lucrul acesta ne ajută să vedem felul în care părinții interacționează în a pune reguli, cât de mult comunică între ei în stabilirea regulilor și cât de consecvenți sunt. 

De exemplu, în cazul copiilor cu anxietate putem să surprindem (desigur, în dinamica clasică unde ne așteptăm ca o mamă să fie puțin mai protectivă iar tatăl să fie cel care luptă pentru independența copilului) în cazul anxietății de separare, o să surprindem de exemplu o părere a tatălui legată de independența copilului. De cele mai multe ori, din experiența mea, tăticii sunt cei care sunt mai reticenți la procesul acesta însă, în același timp, ei sunt și cei care au un aport foarte important în procesul de culegere a datelor, ca ele să fie unitare și să avem o perspectivă cât mai corectă asupra copilului.

 

În calitate de psihologi discutăm des despre teste standardizate sau instrumente validate științific…părinții nu sunt specialiști, ce le poți spune pentru a-i familiariza cu astfel de termeni?

Un proces standardizat garantează o evaluare obiectivă. Asta înseamnă că orice persoană va beneficia de același mod de aplicare a testului și de același mod de scorare a testului. 

Standardizarea mai are câteva beneficii și anume: este obiectivă și prin faptul că nu este doar părerea clinicianului. Clinicianul se folosește de aceste date ca să le coroboreze cu lucrurile pe care le observă în cabinet, cu interviul clinic, etc. Dacă ar fi să explic standardizarea, aceasta presupune un eșantion destul de mare din populație, căruia i se aplică acest test. Practic, ce se face aici este să se stabilească norma și se verifică care e abaterea: putem avea persoane cu un scor sub medie sau peste medie. Ele sunt întotdeauna raportate la populație. Spre exemplu, dacă vorbim despre coeficientul de inteligență în România, pe ultimele statistici inteligența medie ar fi un IQ de 94 pe când în Singapore este 108 și atunci începem să vedem deja niște diferențe. Este foarte important ca aceste teste să fie standardizate pe populația României!

Noi clinicienii folosim aceste teste, știind că ele au fost deja avizate de Colegiul psihologilor din România. 

Dacă intru mai în detaliu, mai sunt încă două perspective: prima este că un test standardizat oferă o fidelitate. Asta înseamnă că dacă aplicăm acest test acum și îl aplicăm mai târziu o să obținem același rezultat (cu mențiunea că o evaluare măsoară felul în care o persoană se simte, gândește și funcționează la momentul evaluării). Alt lucru care este important la un test standardizat este și criteriul de validitate: dacă vorbim spre exemplu despre măsurarea anxietății, faptul că acesta este standardizat și avizat de Colegiul Psihologilor din România ne garantează nouă că măsura în care poate să evalueze această componentă pe care noi o căutăm este una foarte puternică. 

Se consideră că o evaluare este corectă atunci când îmbinăm toate aspectele: pe de-o parte testele standardizate care să ne ofere și o măsură mai obiectivă asupra copilului și asupra gradului său de dezvoltare sau asupra problematicilor emoționale cu care vine, alături de observația clinică și interviul clinic care, fiind făcute de o persoană, vor veni cu un grad crescut de subiectivitate dar, îmbinându-le pe amândouă putem să avem pe de o parte aceste date științifice și pe de altă parte și părerea și opinia psihologului clinician.


De ce nu se poate face evaluarea dintr-o singură ședință?

Ca să putem să facem o evaluare, avem nevoie să măsurăm mai multe planuri și atunci, cel puțin prima întâlnire va fi de acomodare. Altfel, există posibilitatea ca răspunsul să fie denaturat pe baza faptului că intră direct în evaluare și ne așteptăm (și este firesc) ca un oarecare grad de anxietate de evaluare să existe indiferent de simptomatologia cu care se prezintă pacientul la cabinet și atunci, mai întâi avem nevoie să înțelegem contextul, să facem partea asta de anamneză, să înțelegem motivația cu care a venit, iar apoi să stabilim care sunt pașii următori pentru a face o evaluare completă.

Se întâmplă des să avem copii care întâmpină dificultăți în mediul școlar iar aici pot fi o multitudine de posibilități: pe de-o parte poate să fie o dificultate pe partea funcțiilor executive și atunci avem nevoie să măsurăm (de exemplu) funcțiile neuropsihologice sau inteligența și atenția, sau poate să fie pe fond emoțional și atunci putem să vorbim despre o anxietate care este atât de crescută încât blochează tot mecanismul intrapsihic. 

Dacă ar trebui să facem o astfel de evaluare dintr-o singură ședință, ne-ar oferi o perspectivă unilaterală, ca și cum am încerca să facem un obiect 3D într-o imagine 2D; nu va fi corespondentul realității. Este important ca o evaluare psihologică să înglobeze mai multe informații.


Cât durează o evaluare complexă?

Dacă vorbim despre o evaluare complexă, vorbim despre măsurarea mai multor paliere ale vieții persoanei din fața noastră și atunci, în general durează între trei sau patru ședințe în funcție de ce măsurăm: potențialul copilului, implicarea familiei…(iarăși aici este important ca familia să vină la o perioadă destul de ritmică de timp, adică dacă facem evaluarea și apoi lipsim, s-ar putea să fie mai dificil să putem să facem un raport care să surprindă starea de la momentul evaluării).


Durata evaluării este influențată și de testele pe care le folosim?

Cu siguranță! Spre exemplu, dacă vorbim despre o baterie care este mai amplă, precum testul NEPSY (bateria de evaluare a funcțiilor neuropsihologice), acolo avem nevoie să aplicăm o serie de teste practice ca să putem măsura procesarea fonologică a copilului, să măsurăm coordonarea, iar atunci, măsura în care el poate să se coordoneze pentru a urmări tiparul, ține și de abilitățile lui.


În altă situație, dacă există un grad mai crescut de anxietate, răspunsurile la întrebări vor fi mai dificile. De ce? Pentru că acolo unde crește anxietatea, scade de fapt și capacitatea de a lua o decizie, astfel că în aceste cazuri testele vor dura mai mult.


De ce este important pentru tine să lucrezi într-o echipă pluridisciplinară?

A lucra în echipă îmi garantează și mie faptul că felul în care fac evaluarea sau intervenția, este varianta cea mai potrivită pentru persoana din fața mea. Spre exemplu, mi se întâmplă des în cazurile de evaluare să am nevoie și de părerea unui alt specialist; poate am nevoie de părerea unui logoped care să poată să îmi spună dacă există acolo dislalie sau discalculie.

De asemenea, în cazul tulburărilor emoționale sau în cazul în care aplic un Interviu Clinic Structurat și observ că există acolo un scor clinic pe una dintre scale, atunci este foarte important pentru mine să coordonez intervenția cu un medic psihiatru care să poată să ofere o perspectivă medicală asupra simptomatologiei cu care pacientul se prezintă la cabinet. 

Să concluzionez, echipa pluridisciplinară este foarte importantă pentru fiecare specialist pentru că ne ajută să ne coordonăm intervenția și să ținem cont de toate perspectivele.


Cât de importantă este implicarea familiei în terapia copilului?

Este foarte importantă! Indiferent de vârsta copilului, este necesar ca ei să fie implicați, însă cu o precizare: cu cât copilul este mai mic, cu atât vom aduce familia mai mult în terapie. Și explicația este că, spre exemplu, în cazul tulburărilor emoționale, copiii învață mai târziu să se autoregleze emoțional, adică să-și gestioneze singuri emoțiile și atunci în prima parte a vieții copiii se co-reglează emoțional. Asta înseamnă că se vor duce către părinții lor pentru a fi ajutați să își identifice emoția, să și-o denumească… și apoi vine întrebarea: Acum ce fac cu ea? 

Părerea mea este că ei (familia) devin co-terapeuți în procesul de intervenție dar și de evaluare, iar în cazul copiilor care au întârzieri în dezvoltare, sau în cazul în care vorbim spre un diagnostic de TSA, și acolo implicarea părinților este foarte importantă pentru ca cei mici să poată să dobândească abilități și să mențină abilitățile iar apoi să le generalizeze în mediu.


Evaluarea psihologică poate fi adaptată în funcție de abilitățile și nevoile copilului, sau este întotdeauna un demers standard?

Întotdeauna va fi un proces individualizat. Scopul evaluării este să ne ajute să înțelegem cât mai bine în ce fel funcționează copilul, în ce fel simte copilul, și la sfârșit să se finalizeze cu un raport care să înglobeze ariile pe care le-am măsurat. 

Este important ca atunci când alegem testele să fie potrivite cazului din fața noastră. Dacă sesizăm dificultăți pe partea emoțională, atunci să mergem și să investigăm pe partea emoțională. Dacă sesizăm ceva pe partea cognitivă, atunci să aplicăm ceva care să surprindă măsura abilităților pe partea cognitivă. Întotdeauna procesul de evaluare va fi unul individualizat, la fel cum, la sfârșit ne dorim ca obiectivele intervenției să fie și ele cât mai individualizate.


Ce aspecte pot fi evaluate? 

În funcție de vârsta copilului, putem să evaluăm în primii ani de viață gradul de dezvoltare și atunci măsurăm fiecare abilitate. Spre exemplu: cea socială, cea cognitivă, cea motrică…dacă sunt la nivelul de dezvoltare specific vârstei acestuia.

Putem să mai măsurăm în același timp și câteva aspecte destul de des întâlnite de simptome cum ar fi: anxietatea de separare (măsurând pe un Interviu Clinic Structurat).


Pe măsură ce copiii înaintează în vârstă putem să vorbim (de exemplu, de la vârsta de 8 ani) despre evaluarea personalității, despre evaluarea palierului emoțional unde putem să surprindem gradul de anxietate și depresie, dacă există.

În același timp, putem să măsurăm funcțiile neuropsihologice și măsura în care ele funcționează corect și adecvat vârstei. Un lucru pe care o Evaluare Clinică îl mai poate surprinde este partea cognitivă, astfel că putem să vorbim despre IQ, despre măsurarea atenției…

Putem vorbi și despre măsurarea criteriilor de diagnostic, și anume, dacă se încadrează într-una dintre cele mai comune diagnostice specifice vârstei.


În cazul adulților procesul de evaluare este asemănător, însă ceva mai complex. Acolo vorbim despre evaluarea personalității, despre evaluarea planului emoțional, despre o evaluare mai amplă a palierului cognitiv și a atenției dar și a mecanismelor defensive.


Articole similare